de Ingmar Weiss
Când te apropii de Braşov din nord, sud, est sau vest, întotdeauna privirea îţi este atrasă de Tâmpa care te atenţionează că eşti aproape de oraş. Aşezat la marginea Ţării Bârsei, la capătul estic al Postăvarului, oraşul „de la poalele Tâmpei“ este marcat de prezenţa acestui deal. Dar totuşi Tâmpa nu poate fi considerat un simplu promontoriu al Postăvarului, ci este o personalitate marcantă în lumea atât de diversificată a munţilor. Suntem obişnuiţi fie să privim Tâmpa de jos din perspectiva oraşului, fie să admirăm oraşul de sus, din perspectiva vârfului. Noi dorim să vă prezentăm Tâmpa în cele ce urmează din punct de vedere al istoriei ei. Animale microscopice au început construcţia Istoria noastră începe cu 140 de milioane de ani în urmă. Ne găsim la sfârşitul Jurasicului. Transilvania e un fund de mare, dar aici unde astăzi se înalţă Tâmpa deasupra oraşului, apa are doar câţiva metri adâncime, e limpede şi caldă. În aceste condiţii micile vieţuitoare coralifere au putu să-şi înceapă activitatea. Printr-o muncă migăloasă, de mii de ani, se formează un recif de corali, cu o imensitate nebănuită de forme de viaţă, aşa cum azi o ştim doar din mările tropicale. Dar marea se retrage În Terţiar se formează Arcul Carpatic şi reciful de corali este ridicat şi el sub presiunea deplasării straturilor de pământ. Din încrengăturile bizare ale coralilor, resturilor calcaroase ale melcilor, scoicilor, rocilor şi vieţuitoarelor mici din muşchi şi altor animale marine având carapace se formează o rocă compactă. Geologii numesc acest proces Diageneză. Pe stâncile calcaroase ale Tâmpei expuse vânturilor şi schimbărilor meteorologice aceste structuri ale fostului recif de corali abia dacă se mai disting. Totuşi, pe baza puţinelor urme, paleontologii au reuşit să determine vârsta şi originea acestui munte. Astăzi noi stăm pe stânca înaltă de 960 m deasupra nivelului mării, ne bucurăm de pajiştile verzi ale Ţării Bârsei şi de abrupturile Pietrei Craiului, ale Bucegilor, Pietrei Mari şi Ciucaşului, departe de imaginea unui fund de mare de mult dispărut. Un capitol al istoriei Dacă părăsim punctul de observaţie şi urmăm creasta spre est, întâlnim pe versanţii abrupţi şi stâncoşi, opuşi oraşului, martori ai unor perioade îndepărtate. Acum este botanistul cel care desluşeşte în flora din zona Tâmpei, relictele unei vegetaţii de stepă foarte răspândite în sud-estul Europei. Sunt resturile perioadei de încălzire după era glaciară, care astăzi se mai întâlnesc foarte rar pe pantele însorite şi de aceea sunt păstrate ca rarităţi floristice. Deja din anul 1908 Tâmpa a fost declarată zonă naturală protejată, datorită unicităţii florei – una din primele din ţara noastră. Din multitudinea plantelor rare ce se găsesc aici, dorim să amintim zambila pitică (Hyacinthella leucophaea) originară din stepa dobrogeană, Dictamnus albus – cu florile în formă de lumânare – plăcut mirositoare, nemţişorul (Delphinium fissium) şi crinul de munte (Lilium martagon). De asemenea Aristolochia pallida şi foarte rara lalea pestriţă (Fritillaria montana). Lista poate continua deoarece deja în anul 1892 Julius Römer a găsit aici peste 555 de specii de plante. Dacă ne continuăm drumul spre creastă, peste scările săpate în piatră, şi ajungem în
şaua dintre Tâmpa şi Dealul Melcilor, şi de acolo pe Promenada cu privelişti spre oraş, în zonele stâncoase şi umede putem găsi gingaşa Hepatica transsilvanica. Chiar dacă stâncile albe ale muntelui Tâmpa privesc spre Ţara Bârsei de milioane de ani şi de asemenea dacă plantele rare şi unice au prins aici rădăcini din vremuri îndepărtate, Tâmpa îşi primeşte caracteristica de unicat abia prin relaţia apropiată cu istoria omenirii. Resturile descoperite pe Tâmpa şi pe Dealul Melcilor, resturi ale unor aşezări omeneşti din epoca de piatră ne arată că acest munte a fost propice pentru a fi locuit. De atunci Tâmpa a rămas martorul permanent al istoriei oamenilor de aici.
